Viză nouă

 

De 38 de ani fac același lucru, pe care cred că-l pot face mai bine. Suntem 2 chiriași:eu și elevul meu. El  călătorește spre mine, eu fac naveta spre el, prin el, apoi către mine. Ce ne deosebește? Eu am han, iar el are Templu.
    Clasa mea de elevi a fost subiectul suprem al sacrității pedagogice, împlinirea căutărilor și experiențelor.Nu mi-am învățat elevii doar ecuații și verbe, grafice și hărți, am optat pentru omenie și verticalitate, patriotism și cumsecădenie.
    Clasa a fost pentru mine nu numai locul unde am lăsat să apară prezența mea prin cuvânt, ci și locul ascultărilor, locul unde se întâlneau, își dădeau mâna invizibilul cu vizibilul, imposibilul cu posibilul.

    Jumătate din viața mea a trecut  în clasă.Ea e unica mea realitate incontestabilă.Trăiesc total, intensiv, pătimaș cu discipolii mei.Oricât nu s-ar schimba conținuturile curriculare, politicile educașionale, manualele,...sunt un luptător, alung zilnic apatia, prejudiciul, ies din zona de confort, căci am drept aliați inteligența, creativitatea, dragostea.
   Mă prind deseori cu gândul că lecțiile mele au un singur obiectiv: Descătușează-te, pui de om!
...A venit vremea să-mi reînnoiesc viza. Azi oficial e prima mea zi cu statutul de pensionar. Ce simt? Nimic altceva decât altădată. Același răsărit și amurg, aceleași ocupații între cele două hotare.
Poate ar trebui să fac niște totaluri? Dar cred că nu e timpul încă... Am un trecut bogat în amintiri.Am un prezent incitant,plin de aventuri, pentru că mi-am permis să-mi petrec timpul alături de Viitor.