Pagini

marți, 2 martie 2021

De ce nu sunt pasăre?



Nu e textul meu, dar rezonez cu fiecare literă pusă aici.
Peste 3 ani, unii dintre voi vor privi înapoi și vor recunoaște că ați petrecut un an întreg din viață purtând mască, închiși în casă și evitând toți oamenii pe care îi iubiți. Un an din viața ta pe care nu-l vei mai recupera niciodată.
Fiecare zi este un risc.
Accident de mașină, gripă etc.
Viața nu este o cursă în care învingem împotriva inevitabilului! Asta nu s-a schimbat de la începutul timpului!
DAR, nu ar trebui să fim obligați să trăim cu frică.
Am trecut de la a fi o națiune liberă, la a ni se spune:
🚫 nu am putut merge la școală;
🚫 nu am putut merge la bunica acasă;
🚫 nu am putut aduce omagii unei persoane dragi printr-o înmormântare;
🚫 nu am putut părăsi casele noastre;
... și când ni s-a permis să facem aceste lucruri, ni s-a spus:
📢 cât timp putem sta acolo;
📢 cât de departe trebuie să fim;
📢 în ce direcție să mergi;
📢 cu ce să mă îmbrac;
📢 ce putem cumpăra / nu cumpăra;
📢 de unde am putea cumpăra / nu cumpăra;
📢 dacă am putea cânta / venera / lua împărtășanie;
📢 la ce oră a trebuit să fim acasă;
Da, sănătatea noastră contează.
Dar știi ce altceva contează?
✅ Familie.
✅ Prieteni.
✅ Școală.
✅ Evenimente sportive.
✅ Vacanțe în familie.
✅ Viață.
✅ Fitness.
✅ Îmbrățișări.
✅ în vizită la spitalizați
Etc..etc...
💔 Într-o zi, îți vei îmbrățișa pentru ultima dată bunica, mama, tata sau fratele.
💔 Într-o zi, cel mai bun prieten al tău va plânge pe umărul tău pentru ultima dată.
💔 Într-o zi, copilul tău va juca ultimul lor joc cu mingea.
💔 Într-o zi, vor avea ultima lor zi de școală.
💔 Într-o zi, îți vei petrece ultima zi râzând cu cineva drag.
💔 Într-o zi, vei dansa ultimul tău dans.
Nu-ți irosi zilele pe care le ai trăind cu frică.
Trăiește-ți viața în timp ce ai șansa.
Cu virus sau fără.
Postare preluată (autor necunoscut)

vineri, 29 mai 2020

Un alt fel de ultimul sunet





 Dragul meu școlar, scumpi părinți încheiem un an școlar plin de provocări și emoții, dar ele ne-au motivat și ne-au făcut să repetăm mai des cuvântul DOR. Anul acesta, ultima zi de şcoală e altfel, pentru că tendinţele învăţământului au fost constrânse de situaţia de a-şi schimbat radical parcursul. Noile tehnologii informaţionale şi-au făcut loc, mai mult ca oricând, în viaţa şcolii.Prin fibra optică a sufletului se perindă o nouă promoție...Purtați-vă precum floarea-soarelui!🌻🌻🌻  Oricum vi s-ar aşterne cerul şi drumurile, voi urmați doar lumina. Înfloriți în toată frumuseţea, chiar şi atunci când nu vă vede nimeni şi rodiți-vă gândurile cât puteți de bogat!Iar, dumneavoastră, mult-stimaţi părinţi, să aveţi multă cutezanţă şi putere pentru a vă putea ajuta copiii să se bucure de vacanţă , mai mult ca oricând ei au nevoie de sprijinul şi afecţiunea Dumneavoastră.
Cu mult dor și drag de voi, învățătoarea voastră.

miercuri, 20 mai 2020

Viză nouă


 
De 38 de ani fac același lucru, pe care cred că-l pot face mai bine. Suntem 2 chiriași:eu și elevul meu. El  călătorește spre mine, eu fac naveta spre el, prin el, apoi către mine. Ce ne deosebește? Eu am han, iar el are Templu.
    Clasa mea de elevi a fost subiectul suprem al sacrității pedagogice, împlinirea căutărilor și experiențelor.Nu mi-am învățat elevii doar ecuații și verbe, grafice și hărți, am optat pentru omenie și verticalitate, patriotism și cumsecădenie.
    Clasa a fost pentru mine nu numai locul unde am lăsat să apară prezența mea prin cuvânt, ci și locul ascultărilor, locul unde se întâlneau, își dădeau mâna invizibilul cu vizibilul, imposibilul cu posibilul.
    Jumătate din viața mea a trecut  în clasă.Ea e unica mea realitate incontestabilă.Trăiesc total, intensiv, pătimaș cu discipolii mei.Oricât nu s-ar schimba conținuturile curriculare, politicile educașionale, manualele,...sunt un luptător, alung zilnic apatia, prejudiciul, ies din zona de confort, căci am drept aliați inteligența, creativitatea, dragostea.
   Mă prind deseori cu gândul că lecțiile mele au un singur obiectiv: Descătușează-te, pui de om!
...A venit vremea să-mi reînnoiesc viza. Azi oficial e prima mea zi cu statutul de pensionar. Ce simt? Nimic altceva decât altădată. Același răsărit și amurg, aceleași ocupații între cele două hotare.
Poate ar trebui să fac niște totaluri? Dar cred că nu e timpul încă... Am un trecut bogat în amintiri.Am un prezent incitant,plin de aventuri, pentru că mi-am permis să-mi petrec timpul alături de Viitor.

marți, 12 mai 2020

«Опять двойка»




























«Опять двойка» ” este a doua parte a trilogiei artistice a lui Reșetnikov, prima parte a acesteia fiind „Прибыл на каникулы” (1948), iar a treia este „Переэкзаменовка” (1954 [3]), care nu a dobândit o asemenea faimă ca primele două (lucrarea a fost în în proprietate privată, în cele din urmă a fost exportat în Statele Unite, unde a fost depozitat de un dealer de artă din Florida; ulterior a fost cumpărat la o licitație și returnat la fondul de artă rusă Filatov Federației Ruse). De remarcat este că în colțul din stânga al tabloului „Опять двойка” este vizibilă o reproducere a pânzei anterioare „Прибыл на каникулы”, iar în colțul din stânga al „Переэкзаменовка” - o reproducere a picturii „Опять двойка”.


















duminică, 3 mai 2020

În faptul zilei streșinile plâng...


    În faptul zilei streșinile plâng...  scria G.Topârceanu                                 Ploaia nu ştie să râdă,nici să plângă,deşi unii ar putea spune că picură cu lacrimi. Ea cade cu amintiri de copii privind-o pe geam din  casa veche şi cu vise de iubire ude,pe sub umbrele. Fiecare strop se zdrobeşte de pământ ca o jertfă pentru fiecare silabă neţipată celor care şi-au aprins fulgere în sine luminând,pentru o secundă. Uneori poţi auzi tunetul pe care l-au lăsat în urma lor ca un ecou. Ne place ploaia pentru că ne botează în cristelniţa melancoliei, sinele ateu al lacrimii. Ne place ploaia pentru că se aseamănă cel mai bine cu atmosfera din sufletul nostru. Nu mă mai satur să privesc ploaia... Am mirosit-o privind norii, i-am adulmecat prezența îndepărtată, am implorat deschiderea baierilor Cerului.... M-am bucurat când am auzit primul tunet.... Mi-am umplut  dorit-o pentru noi, oamenii (ploua-n mai, ai mălai, nu?), mi-am dorit-o pentru pământul însetat, ars, tot mai fără viata, pentru căprițele  pe care vecinul  meu trebuie sa le ducă la păscut și pentru  ieduții  lor care rămân acasă.... pentru toate animalele cărora le trebuie hrană.... . Mi-am dorit-o, cred, ca un semn că totul va fi bine și că vom fi iarăși liberi... Și semnul a venit! Nu-l merităm, știu, dar când am primit doar ce am meritat? Hristos a înviat!
Îmi place ploaia, 
aceste picături
care parcă dansează hipnotic
acolo, la înălţimi...
şi cad, peste ochii mei,
 peste sufletul meu,
peste tot ceea ce doare,

peste amintirea care moare.



vineri, 1 mai 2020

Din ordinul curiozităților...



     Această imagine, surprinzătoare în toate sensurile, este similară cu mâzgâliturile copiilor sau cu o foaie de hârtie pe care cineva a probat cum scrie un pix.Așa am intuit și eu la început.De fapt este o lucrare de artă, o pictură a unui pictor abstracționist Say Twombly .  Adevărații cunoscători ai artelor plastice văd altceva decât vedem noi  în opera lui Say Twombly .Cum  am  explica  altfel că la licitația Sotheby din 2015, tabloul „Fără nume” a fost vândut pentru un preț  record de 70 de milioane de dolari? Say Twolbly s-a născut în 1928, în SUA.Sursa de inspirație pentru el erau miturile și legendele antice. Prima expoziție personală  a artistului a avut loc în 1951 în New York. A participat în mod repetat la Bienala de artă contemporană de la Veneția, iar în 2001 a primit Leul de Aur, cel mai mare premiu al acestui forum. În 2010, Twombley a pictat tavanul într-una din sălile Luvr, devenind al treilea artist contemporan din istorie care a fost onorat cu acest prilej.                                                                                      De pictat, pictăm și noi așa  tablouri, dar...cum să le vindem cu așa preț?