Pleacă vara...
O văd cum se îndepărtează târându-și trena lungă de valuri și scoici, fluturându-și în vânt pletele blonde ce împrăștie aromă de fructe coapte, lăsând în urmă zbor de avioane și răcoarea munților.Pășește șovăielnic: trei pași înainte și unul pe loc, parcă ar vrea să mai rămână. Din când în când privește înapoi cu nostalgie și din ochii albaștri ca cicoarea alunecă lacrimi calde ce cad peste frunzele veștede așternute pe cărare. Castanele stau să cadă, iar pe dealuri se simtee mirosul strugurilor copți. E timpul...
Cu bine, dragă Vară! Deja îmi este dor de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu