Măria Sa, COPILUL

„Obișnuiesc să spun că orice copil este un mănunchi de posibilități. Iar – pentru ca mănunchiul acela să nu devină mătură ori buchet omagial pentru un stăpân vremelnic, abuziv sau întâmplător – el trebuie să fie, din capul locului, bine închegat, firele lui să rămână laolaltă oricât de tulburi ar fi vremurile, oricât de aspră ar fi istoria prin care trece, care îl zgâlțâie sau îl aruncă în șanț. Să aibă – cu alte cuvinte – conștiința propriei consistențe de mănunchi.” (Mihai Șora)

Ia aminte!

Viața și gustul unei cafele bune

( copiat de la prietene mea, Viorica)

Elevii de altădată au venit în vizită la fostul profesor. Acum sunt oameni maturi, cu familii, cu slujbe bune, dar, din când în când, îşi găsesc timp să-l viziteze pe bătrânul dascăl care le fusese diriginte în liceu şi de la care învăţaseră multe lecţii de viaţă.

Profesorul le oferi tuturor cafea, dar într-un mod neobişnuit: aduse ceşti de mai multe feluri, al căror număr îl depăşea pe cel al foştilor lui elevi.

Unele erau din porţelan fin, altele din ceramică mai grosolan lucrată, unele erau ciobite, altele nici nu mai aveau coadă

Profesorul îşi invită musafirii să se servească singuri cu cafeaua aburindă dintr-un ibric. Fiecare îşi alese o ceaşcă, iar pe tavă rămaseră cănile ciobite şi mai urâte.

Profesorul îşi turnă şi el cafea şi le spuse foştilor săi elevi: „Vedeţi, voi aţi fost foarte atenţi când v-aţi ales cănile de cafea. Şi asta pentru că aveţi impresia că o cafea e mai bună, fiind băută dintr-o ceaşcă scumpă. În realitate gustul cafelei nu depinde de vasul din care o beţi.

Şi viaţa e ca o cafea bună. Profesia banii, cariera, maşina, poziţia în societate sunt ca ceştile, doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt VIAŢA.

 Savuraţi cafeaua şi nu ceştile.”

În acest fel profesorul le-a mai predat elevilor săi de altădată o lecţie:

,,Omul împlinit nu e cel care are multe, ci cel care ştie să se bucure de ceea ce are.”

Educație pentru media

     Provocarea  colegei, Adriana Bujag, a fost tocmai una potrivită la început de an școlar și am mers la un curs de formare pentru cei care aleg ora opțională- Educația pentru Media. Problema era că activez în programul Step  by  Step și planul cadru nu ne oferă ore opționale. Dar câte nu le faci dacă e dorință și dacă vezi că aceasta e o cerință a timpului! Așa că acestor lecții interesante le-am găsit implimentarea în cadrul activităților de învățare în grup ( sau le mai numim Mesaj). Ai mei au zis chiar după primele ore că ASTEA-S  lecții da! Dispun de manuale colorate (oferite gratis de GJI) , bogate în informații, accesibile , ghid,  fișe...  rămâne să-i învăț cum să deosebească adevărul de fals,să fie consumatori culți de media,să fie protejați. Curiozitatea ne însoțește la fiece pas, gândirea critică își găsește cuib în mințile lor. Nu mi-e fricăsă spun că învăț unele lucruri și eu odată cu elevii, iar alteori chiar de la ei.

 https://www.facebook.com/ArtAllTheWay/videos/2185284548154584/?t=129   

De-ale evaluării

     Trăim tot mai mult într-o lume în care evaluarea devine un scop în sine și chiar o „armă” în mâna profesorului, părinților, elevilor, șefului de la locul de muncă, colegilor, societății în ansamblul ei. Învățăm să ne comparam cu colegii, să vrem să fim „mai buni ca celălalt”, să avem mai mult decât altul, să… Oare de unde provine această tendință? Probabil că totul începe în familie și continuă în școală la un nivel și mai ridicat. Am auzit de multe ori reacția unor părinți care vorbeau despre copilul propriu: „la vârsta lui face mai mult/mai bine/mai frumos decât ceilalți”. De la o astfel de perspectivă până la o adevărată „cursă a înarmărilor” nu mai rămâne decât un pas mic. Părinții sacrifică copilăria micuților lor cu tot felul de cursuri și programe nonformale (de multe ori bieții copii ajung să aibă un program mai strict decât adulții)! Mai mult decât atât, cel care trebuie să le fie „școfer” și să-i ducă de la un curs/program nonformal la altul este chiar părintele care devine, astfel, stresat și pierde ocazia să petreacă timp de calitate cu propriul copil. Școala pune și mai multe paie pe foc peste tot acest proces. Evaluarea școlară nu este făcută, de multe ori, decât în direcția ierarhizîrii copilului (și uneori chiar ca un instrument pentru a-i ține sub control pe aceștia). Mai demult am strâns aceste gânduri într-o formulare scurtă: „evaluarea trebuie să fie pentru elevi o trambulină și nu ghilotina care le taie aripile!”. Să vedem ce este acum evaluarea: o ghilotină sau o trambulină?Pedagogia ne spune că evaluarea trebuie să fie făcută cu scop constatativ, diagnostic și prognostic. Mai simplu spus, trebuie să vedem ce și cum, să ne dăm seama din ce cauză se întâmplă ceea ce se întâmplă și în ce direcție se îndreaptă procesul de predare-învățare. Putem să vedem dificultățile pe care elevul le întâmplină, să înțelegem cum putem să ameliorăm ceea ce facem noi, ce putem să adăugăm sau la ce este bine să renunțăm, Evaluarea nu este un scop în sine pentru că atunci evaluarea este pur și simplu… inutilă. Apoi evaluarea trebuie să aibă o funcție de feedback și motivare pentru elev. Cursantul nostru trebuie să înțeleagă ceea ce a făcut bine și unde trebuie să schimbe pentru ca lucrurile să meargă mai bine pe viitor. Evaluarea trebuie să fie pentru el o mică „sărbătoare” a faptului că a reușit. Mai mult decât atât, evaluarea ne spune ceva și despre noi, profesorii. Nota pe care o primește elevul este, în parte, și nota profesorului. Trebuie să ne întoarcem asupra a ceea ce am făcut, să reflectăm, să ne dăm seama ce trebuie să schimbăm și să facem acest lucru! Din păcate multe cadre didactice consideră că dacă elevul ia o notă mică de vină este făptul că acesta nu a învățat și nu că  el, profesorul, nu a predat într-un mod care să-l conducă pe elev la învățare.Punem foarte mare accent pe note: „ce notă ai luat asătzi?”  își întreabă părintele copilul. Mult mai rar părintele pune altfel întrebarea: „ce ai învățat astăzi la școală?” Copiii ajung să „vâneze” notele și să învețe pentru note și nu pentru dezvoltarea și viitorul lor. Totuși, peste 20 de ani cât de mult o să mai conteze nota pe cara a luat-o el la disciplina X în clasa I, ...-a?

Jocuri cu săculețe cu nisip

  Timpul frumos, zilele însorite  te  cheamă   să ieși afară cu copiii. Zilele trecute le-am propus picilor mei să coase acasă cu mămicile niște punguțe în care să toarne nisip. Nedumeriți la ce le-ar trebui, totuți,au pregătit ( că așa  a zis Doamna). Ce-am făcut cu ele? Le-am luat cu noi la educația fizică. Iată jocurile care au adus voia bună și fericirea în inimă de copil.
1.Mai repede pe cerc
Echipele se aranjează pe cerc, fiecare are în mână un săculeț cu nisip.La semnal fiecare transmite săculețul din mână în mână (pe cerc) până la căpitan. Învingătoare este echipa care prima a terminat să transmită până fiece săculeț a ajuns din nou la stăpînul său.
2.Cine transmite mai repede?
Echipele sunt aranjate în rînd.La o margine sunt săculețele cu nisip.La semnal primii iau  câte  un  săculeț, îl transmit următorului jucător până ajunge la capătul rândului.La fel se procedează cu celelalte săculețe.Învinge echipa care prima a transmis toate săculețele.
3.Echilibrul.
Echipele sunt aranjate în coloane,fiecare participant având săculețul pe cap și ținându-se cu mâinile de talia celui dinaine.La distanța de 10-12m pun o minge. La semnal întreaga echipă se mișcă pentru a înconjura mingea, apoi se întorc la poziția inițială. Învinge echipa care a ajuns prima și a pierdut cele mai puține săculețe.
4.Săditul cartofilor.
Echipele sunt aranjate în coloane.Primul are o căldărușă cu săculețele colegilor. La semnalaleargă spre minge, lăsând acolo un săculeț, apoi se întoarce și transmite căldărușa următorului, care la fel aleargă, lasă un săculeț și revine. Câștigă echipa care prima a terminat săditul.
5. Culesul cartofilor.
Se procedează ca în jocul anterior, doar că elevii iau câte un săculeț în căldărușă.
Acestea sunt câteva din jocurile preferate ale elevilor mei nu doar la lecție, ci și în pauze. Voi cum faceți?

Jocul este indispensabil în viața fiecărui copil.
Să-l facem fericit!