Pagini

luni, 3 noiembrie 2014

Bun venit din vacanță!

   A  trecut  foarte  repede  vacanța  de  toamnă  cu  grijile  ei  : gutui  conservate, varză  la  murat, usturoi sădit,  ei  și-ncă  câte  le-am   făcut!  Dar  /cam  de  joi  încoace/  dorul  de  copii  prinse  a  mă  măcina. Azi  i-am  întîlnit  cu zîmbet  și  le-am  propus  să ,, se  plimbe" puțin  cu  mașina, fiind  la  volan. Le-am  prins  căte  o  întrebare,  iar  când  auzeau  semnalul  și  se  opreau  în  ambuteiaj  trebuiau  să  discute  despre  bucuriile vacanței. Am  fost  curioasă  să  aud  că  s-au  săturat  de  somn,  au  fost  la  bunici,  au  citit  și   au  pregătit proiecte  de  familie  pentru  școală, ...
















  Ziua  a  trecut  pe neobservatre  și  bucuria  mea  s-a  înzecit  după  ce  am  analizat  scrisorile  părinților ( o  reflecție  în  baza  portofoliilor  analizate  acasă)  Iată  căteva  fragmente:
,,Apreciez  mult  munca  depusă  în  triadă:  învățătorul  reflexiv- copilul  implicat - părintele  conștient.Viitorul  copilului  se  construiește  prin  șiruri  neîntrerupte  de  mici  acte  de  voință  ce  dau  rezultate"  Popușoi  Ludmila
,,Am  analizat  împreună  cu  familia  portofoliul.  Mă bucură  faptul  că în  comparație  cu  anul  trecut, sunt  rezultate  mai  înalte."  Nafranița  Olga
,,Mă  deranjează  că  copilul  meu  rezolvă   greu  probleme.  Avem  de  muncit  la  acest  capitol " Botnari Diana
,,Vă  rog  :  prin  ce  metode  putem  îmbunătăți  rezultatele  la  l. română?  Cum  ne  putem  îmbogăți  vocabularul?"  Carpov Natalia
,,Măi, măi măi  ce  lucrări  frumoase!   Nici  nu  bănuiam  că  băiatul  meu  poate lucra  așa! "
,,Continuăm  cu  deviza:   Azi  mai  bine  decât  ieri!"   
   Cum  să  nu  te  bucuri?

De ce copilul are rezultate slabe la școală?

Cum  putem  gestiona  relația  cu  copilul  atunci  când  ne  deranjează  rezultatele  lui  școlare?  Ce  modalități  de  abordare  a  comunicării  ne  rămân? Iată  câteva  din  ele  :



marți, 21 octombrie 2014

La braț cu istoria





        Căușeni, Biserica  Aormirii  Maicii Domnului.  Pisaniile  bisericești  datează  cu  1763. Acustica   impresionantă  se  datorează  unor  oale  de  lut  zidite  în  bolta  bisericii, din  care  se  văd  doar  cîteva  orificii  din  loc  în  loc.  Se  spune  că  are  șansa  de  a  fi  restaurată. Să  dea  Domnul!


duminică, 19 octombrie 2014

Poșta clasei


  După  ce  cu  multă  grijă  am  urmat  pașii  confecționării  pliculețului  cu  frunză, ne-am  gândit : N-ar  fi  bine  să  utilizăm în sens  direct  aceste  plicuri?  Așa  a  apărut  ideea  poștei  clasei. Acum dezvoltăm  competența  de  a utiliza  scrisul  ca  abilitate  de  exprimare  a  gândurilor.Ba m-a  fulgerat  un  gînd  că  aceasta  ar  putea  substitui ( cel  puțin  pentru  o  vreme )  Panoul  prezenței .



Iată  pașii  de  lucru :







joi, 16 octombrie 2014

NOUĂ DESPRE NOI


      Cui  i-a  putut  trece  prin  minte  că  un  film  indian poate  trata  probleme  sociale  actuale?  Spun  despre  filmul ,,Звездочки  на земле".
http://www.youtube.com/watch?v=YtQ9-k_S_Tk
     După  mine  filmul  e  o  capodoperă  demnă  de  Oscar.  În  baza  lui  poți  apăra  o disertație  în  pedagogie, dar  poți  pur  și  simplu  deveni  un  pic mai  bun, mai  atent  cu  copiii,  adică  să-ți  aprinzi  în  suflet  altruizmul. Să  iubești  copiii  nu  e  ușor  cum  pare  a  fi  la  prima  vedere,  de  fapt e  un  lucru care  cere  munca  încordată a  sufletului  și  a  cugetului. Sinceritatea, dragostea,sufletul deschis, viziunea  lăuntrică  îl  ajută  pe  Rama Nicuma să-l  salveze  pe  Ișar  de  singurătate, dar  și  de  alți  oameni, îl  ajută  să-și  dezvăluie  și  dezvolte  adevăratele  valori . Durerea  și  problemele  copiilor din  acest  film  te  fac să-ți  revizuiești viziunile.
     Amira  e  pedagog  de  la  Dumnezeu, Ișan  merită  tot  respectul  și  atenția. De  fapt  admirația mea  a  câștigat-o  băiețelul  cu  cârje, vecinul de bancă  a  eroului  principal. Ișan  va  deveni  probabil  pictor  sau  scriitor,  iar  acest  băiețel,  deja are  talent  fără  seamăn-  talentul  de  a  fi  Om ! , de  a  se  bucura  de  succesul  altcuiva. El  sincer, până  la  lacrimi  e  mulțumit  de  succesul  lui  Ișan( altfel  cum  ar  fi  apărut  inima  pe  desenuil  lui ?). Doar  și  Dumnezeu  zice : Iubește-l  pe  aproapele  tău  ca  pe tine  însuți . Și el  îl  iubește!  Poate  chiar  mai  mult  decât  pe  sine.
    Îmi  mai  rămân  întrebări : cum  familia  își  va  reîntoarce  dragostea  fiului?Dar  nu  acesta  era  tema  filmului.
   Oameni  buni, opriți-vă, gândiți-vă ! Dacă  cineva  nu  e  ca  mine- interior sau exterior- acesta nu  e  un  motiv  de  a-l  ignora,  de a-l  înjosi  ori  lipsi  de  atenție . Atenția  și  mărinimia  pot  face  minuni. Veniți  în  ajutor  la  timp!


marți, 14 octombrie 2014

     Ați  văzut  ce  frumoasă  e  toamna  în  anul  acesta?   Câte  o  frunză  zvâcnește în  aerul  tomnatic, colorând  aerul  cu  miros  de  ofilire, iar  în  sufletul  meu  coboară  emoții  de  toamnă. Am  fost  dintotdeauna  împătimită  de  frumusețea ei probabil  pentru  că  m-am  născut  în acest anotimp al  belțugului. 
       Greierii  punctează  liniștea  nopții  cu  scârțâitul  viorilor  ascunse  prin  ierburi.În clăi  de  fân  mustește  mirosul  răvășit  al  florilor  și  ierburilor vestejite.Pădurea! Pădurea  a  încremenit  până  la  ultima  rămurică.Sub  respirația  brumărelului  ea  s-a  aprins  toată  în  zeci  de  ruguri, împurpurând  împrejurimile. Arde  în  văpăi  gorunul,  scumpia, arțarul. Arde  fiecare  frunzuliță,  împrăștiind  în  jur  raze  de  soare. Și  s-au  luminat  poteci  și  cotloane,  scoțând  în  vileag  cuiburi  și  vizuini  tăinuite  o  vară.  Du-te  în  aceste  zile  în  pădure, pătrunde-te  de  frumusețea  ei. Și  ai  să  te  simți  mai  bun, mai  înțelegător, mai  frumos-  frate  cu  pomul, cu  iarba, cu  gângania.Și  nici  nu  se  poate  altfel- sântem  cu  toții  copiii  Naturii.